Cafeaua la romāni
Cafeaua la romāni
Peste 83% dintre adultii din Romania sunt mari amatori de cafea, arata un studiu realizat de compania de cercetare a pietei Daedalus Consulting. Nu se ştie precis cīnd a intrat cafeaua īn obiceiurile romāne. O cronică veche spune că, la īnceputul secolului 16, solul lui Ştefan cel Mare trimis să negocieze cu sultanul, a fost servit cu o cafea, fierbinte ca nisipul deşertului. Văzīnd această licoare pentru prima oară īn viaţa lui şi neştiind să o bea, solul lui Ştefan a īnchinat cana īn sănătatea sultanului şi a dat-o peste cap. Negocierile au fost, evident, compromise.
Prima cafenea cunoscută īn Bucureşti a fost atestată īn vremea domnitorului Radu Leon, la mijlocul secolului următor. Era proprietatea unui oarecare Kara Hamie, fost ienicer īn garda palatului īmpărătesc din Constantinopol. Se afla īn plin centrul oraşului, īn apropiere de Hanul Şerban Vodă de mai tīrziu.
Ibric pentru cafea la nisip
Denumirea de cafenea vine din turcescul kahve-hane - local public īn care se putea bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau cărţi şi să fumeze tutun la un preţ relativ mic. Tot īn secolul XVll se aminteşte de existenţa unei cafenele pe Podul Beilicului (Calea Şerban Vodă) unde veneau toate delegaţiile oficiale turceşti. Această "cahvenea" se bucura de privilegiul de a nu fi niciodată īnchisă, nici chiar pe timp de ciumă, spre a nu-i supăra pe oaspeţii ce poposeau la Beilic. Se pare că īndeletnicirea de a ţine o cafenea a fost īmprumutată şi de romāni, cu toate că īn decursul timpului, marea lor majoritate au fost ţinute de străini: turci, greci, evrei sau armeni.
Pentru a nu-şi face de rās rangul de oraş - capitală, Bucureştiul se putea māndri că pīnă şi īn interiorul băilor publice se aflau camere de cafea. După o baie de aburi fierbinte, īnfăşuraţi īn prosoape mari, oaspeţii puteau servi dulceţuri şi cafea. Tacāmurile şi uneltele necesare preparării şi servirii cafelei erau numeroase: tigăi de prăjit, piuă de pisat, site de cernut, ibrice de aramă, linguriţe pentru zahăr, tăviţe de alamă pentru servit dulceaţă sau tăviţe pe care se puneau ciubuce. Ciubucele care īnsoţeau cafeaua erau făcute din lemn de arţar, cu capete de os sau de chihlimbar. Dulceaţa se servea īn chisele de sticlă, alături īntotdeauna cu un pahar de apă rece proaspăt scoasă din fāntānă. (Ada Demirgian: Istoria Cafelei de la kahve-hane pānă la mofturile italieneşti, cu vanilie şi scorţişoară. Liternet, 27 august 2004 )
